1. Pantacruel: Care este culoarea ta preferată de Blackberry? :)
- Culoarea mea preferată de Blackberry este cea care îmi umbreşte cerul palmei când scot cărbune dintr-o mină imaginară, adică nonculoarea negru.
2. Djerzinski: Dacă nu te întreb nimic şi pun semnul întrebării la sfârşit se cheamă că te-am întrebat ceva sau dimpotrivă?
- Da. Se cheamă. Când nu mă întrebi nimic e ca şi cum m-ai omorî în direct pe google, pentru că eu nemaiputând să-ţi răspund n-aş mai exista.
3. Motanes: Ce sunt femeile, după experienţa şi părerea ta?
- Femeile au fost o întâmplare majoră în viaţa mea, începând cu frumoasa vârstă de 18 ani când am păcălit o minoră. Până atunci fuseseră doar nişte fantezii cu diverşi ochi. Femeile sunt dincolo de o definiţie iar ăla care le-o ştampilează pe coapsa stângă a creierului sau direct în inima de dincolo de sutien poate că face asta pentru că nu le înţelege. Nici eu nu le înţeleg, dar încerc să mă înţeleg cu ele.
4. Doamna D: Cum vedea verbiaj lumea pe la 6-7 ani?
- Plină de mister era pentru mine. Cu oglinda pusă pe limba pantofului, iscodeam sub rochiţele fetelor lucruri neîntâmplate încă. La 6-7 ani cuceream universul din cartier cu o mitralieră Kalaşnikov, de jucărie, călare pe o basculantă. Ce ştiam eu despre lume? M-aş hazarda să îmi amintesc ceva ce nu-mi amintesc.
5. Doamna D: Care a fost prima carte citită din scoarţă în scoarţă de verbiaj cel mic şi cam ce impresii i-a lăsat?
- Îmi amintesc de o serie de poveşti ruseşti, „Noi şi puii animalelor”, cu Ciubarîi, căluţul, o vulpe, o pisică, un câine, o carte care m-a făcut să iubesc tare mult animalele. Aş recomanda-o oricărui părinte de copil. La povestea lui Ciubarîi am şi plâns, mi se pare că l-au împuşcat, se chinuise să urce în miez de iarnă un deal îngheţat, trăgând o căruţă după el, ca să salveze nişte oameni, căzuse şi pare-mi-se, se îmbolnăvise.
6. Doamna D: Când a devenit verbiaj conştient de povara podoabelor dumisale?
- Asta e o exagerare. Nu ştiu despre ce vorbeşti. Bineînţeles, îmi recunosc câteodată spiritul ludic în oglindă când mă bărbieresc dimineaţa, dar nici chiar aşa. Îmi place să mă joc, atâta tot. Într-o zi, mama a intrat peste mine în cameră, aveam 7-8 ani şi m-a găsit nefăcând nimic, stăteam singur, ghemuit pe covor. Şi m-a întrebat: „Ce faci, Dănuţ?” Iar eu i-am răspuns: „Nimic, mă jucam şi eu în mintea mea”. Nu aveam prea multe jucării, aşa că mi le inventam în cap şi le foloseam închizând ochii. Cred că de acolo mi s-a tras.
7. Doamna D: Şi-a dorit vreodată verbiaj să devină aviator?
- Aviator nu şi-a dorit să fie, ci un fel de om care să aibă legătură cu binele.
8. Doamna D: Dar scriitor de renume precum Truman Capote?
- Îmi amintesc că şi pe Capote l-ai întrebat cândva dacă şi-a dorit să fie un scriitor de renume, ca verbiaj, şi el ţi-a răspuns că şi pe verbiaj l-ai întrebat dacă şi-a dorit să ajungă un scriitor de renume, precum Capote. Nu, nu mi-am dorit. Dar au existat momente în care, citind poezii sau romane mi-am spus că aş fi vrut să le fi scris eu: mă refer la „Conjuraţia imbecililor”, de John Kennedy Toole (cu care l-am stresat destul pe Panta), „Quo Vadis“ ,„Anna Karenina“, „Nuntă în cer“, a lui Eliade sau chiar „La Medeleni“. Sau Sorescu sau Nichita sau Dinescu. Şi am fost mereu invidios pe oamenii care au citit mult, pe Eliade, care zicea „În bibliotecă nu mai eram eu. Era cineva care citea” sau pe Giovanni Papini.
9. Robin: Te iubeşti, te urăşti sau îţi eşti indiferent? Mai pe scurt, ce relaţie ai cu persoana ta? :)
- M-am iubit mult la viaţa mea, până mi-am găsit şi eu o fată. În prezent mă simt bine în propria piele. La 29 de ani cred că sunt mai matur ca oricând, îmi cunosc limitele, prefăcătoriile, ifosele, toanele, numărul de la pantof, combinaţia de trei X şi un L de la prezervative, ştiu să fac o fată să-mi strige numele (pe asistenta care cercetează coada de la dentist, atunci când trebuie să intru la programare) şi multe altele care au legătură cu un „mine” pe care îl tolerez până la un punct la care chiar ne şi distrăm împreună. Îmi sunt indiferent doar când trebuie să fac ceva ce nu-mi place, adică să dau cu aspiratorul. Atunci mă dedublez, jumate mă duc să beau un nescafe frape lângă o piscină şi jumate îl pun pe ăla cu care nu mă identific să insiste cu periuţa la petele de prin colţuri.
10. Ioana: Colecţionezi (ai colecţionat) ceva?
- Acum mulţi ani am strâns abţibilde din seria „Garbage Pail Kids”, cu monştri foarte simpatici (imagini sadic-haioase ataşate la gume. Făceam schimb cu alţi copii).
11. Ioana: Eşti diurn sau nocturn?
- Nocturn. Aş putea să stau nopţi întregi nedormit pe pernă fără să am nevoie să închid vreun ochi. Sunt mai cam(pian) la nesomn decât toată echipa de nocturne ale lui Chopin.
12. Ioana: Îţi place nasul tău?
- N-am nici o problemă cu el, deşi am o deviaţie de sept de toată frumuseţea. Sunt un Cyrano rămas la stadiul de bebeluş, deci am ceva nas.
13. Ioana: Când erai mic aveai prieten(i) imaginar(i)?
- Cred că aveam, dar nu mi-i amintesc pe nume. Era unul care m-a sfătuit odată să bag un arc în priză, să dau foc la covor şi la propriii pantaloni apoi să o iau la nesănătoasa prin casă, ca să sting incendiul prin puterea fugii. Cu aşa prieteni, mai bine aveam duşmani imaginari.
14. Ioana: Vorbeşti singur?
- Nu. Dar sforăi singur, neajutat de nimeni. Dacă ar exista un translator pentru sforăit probabil ar putea înregistra lucruri interesante, noi formule matematice sau limbi străvechi, camuflate nazal. Sunt momente în care mă ciondănesc cu o gură de aer, strig la ea şi n-o las să-mi intre în plămâni. Îmi prevăd un sfârşit stins într-un horcăit dulce.
15. Petisa: Roşu, alb sau negru?
- Lenjerie albă, curată, îmbătătoare, dero-surfizată, să o atingi cu buricele pe care le ai la îndemână, ale degetelor, ale burţii, să îţi afunzi capul în ea, s-o dezmierzi cu nasul, s-o mângâi cu obrazul. La lenjerie de pat mă refeream.
16. Anadana: Tu, verbiaj, ce întrebare ţi-ai pune într-un interviu cu tine?
- „verbiaj, care este cel mai neimportant lucru din viaţa ta“?
17. Florentina: Aş vrea să ştiu, deci, care e întrebarea la care nu ţi-ai dori niciodată să răspunzi. Întrebarea pe care ai vrea să o omitem, să o uităm, să nu o verbalizăm.
- Nu exagerez, la întrebarea asta m-am gândit vreo juma de oră. E cea mai grea din tot interviul, cea mai nenorocită, cea mai anevoioasă, lugubră, amuzantă şi serioasă, nebunească nici nu-mi mai vin în minte alte adjective. Şi uite ce întrebare am găsit: „Dane, tu de ce vrei să intri în Rai?”
18. Shalimar: Ce vrei să te faci când vei fi mare?
- 1. Subaltern. 2. Scriitor pe cruci, pensionar. (adică să am cumul de funcţii).
Postări
